Pista

Reguli

Pentru siguranța și plăcerea tuturor, câțiva Reguli trebuiesc respectați în incinta DMG Drift RC Club.

Download regulament (PDF)
01

Reguli Generale și Acces

  • Sala este destinată copiilor și adulților pasionați de DRIFT RC.
  • Rezervările se pot realiza prin aplicația clubului, prin platformele digitale puse la dispoziție de club sau prin alte canale oficiale de comunicare stabilite de administrație.
  • Accesul cu animale de companie este strict interzis.
  • Accesul în club și părăsirea incintei se realizează prin procedura de Check-In și Check-Out efectuată la recepție.
  • Check-In: la sosire, fiecare persoană efectuează Check-In la recepție, înainte de a intra în sală și de a utiliza pista. La prima vizită, recepția înregistrează datele clientului și acceptarea prezentului regulament și a Informării GDPR.
  • Check-Out: la plecare, fiecare persoană efectuează Check-Out la recepție. Serviciile și produsele se achită integral înainte de Check-Out; clubul nu acceptă plăți parțiale.
  • Check-Out lipsă: dacă o persoană părăsește clubul fără Check-Out, vizita se închide automat la ora de închidere a clubului, iar serviciile tarifate pe durata se calculează până la acea oră.
  • Sume de regularizat: o vizită anterioară cu sume neachitate sau cu durata neconfirmată se regularizează la recepție înainte de un nou Check-In. Până la regularizare, un nou acces în club nu este permis.
  • Nerespectarea repetată a procedurii de Check-Out poate conduce la suspendarea temporară a accesului în club.
  • Programul sălii: Luni – Vineri 18:00 – 22:00, Sâmbătă – Duminică 12:00 – 22:00. Programul poate suferi modificări în funcție de evenimente sau condiții speciale.
  • Copiii cu vârsta sub 12 ani trebuie să fie însoțiți și supravegheați permanent în zona pistei de un adult (părinte/tutore). Minorii între 12 și 18 ani au nevoie de acordul părinților pentru prezența în sală.
  • Pentru persoanele sub 18 ani, înregistrarea în club se face cu datele și acordul părintelui sau al tutorelui legal.
  • Tarifele în vigoare sunt cele din lista de prețuri afișată la recepție și pe canalele oficiale ale clubului. Tariful de abonament pentru copii se aplică până la vârsta de 14 ani inclusiv.
  • Închirierea unei mașini a clubului include accesul pe pistă numai pe durata închirierii și încărcarea acumulatorului; timpul petrecut pe pistă înainte sau după închiriere se achită separat.
  • Serviciile tarifate pe durată pot fi anulate fără cost numai în primele 5 minute de la pornire.
  • În zilele cu competiții sau evenimente private închise publicului, accesul obișnuit pe pistă este permis numai până la ora de începere a evenimentului și se tarifează orar.
  • Este strict interzis accesul persoanelor care prezintă semne evidente de boală sau de ebrietate ori sub influența substanțelor interzise.
02

Igienă și Încălțăminte

  • Toți vizitatorii au obligația de a folosi botoșeii de unică folosință puși la dispoziție de administrație la intrarea în sală, pentru păstrarea curățeniei.
  • Se interzice oricărui vizitator pătrunderea cu picioarele, încălțat, pe piste dedicate automodelelor. Pentru vizitatori, sunt de folosit numai zonele pietonale dedicate.
  • Utilizatorii sunt rugați să își spele/dezinfecteze mâinile la fiecare intrare în sală, folosind baia de pe hol.
03

Conduită și Siguranță

  • Este interzis accesul cu obiecte din exterior ce nu fac obiectul sălii, precum obiecte ascuțite, dure, contondente (băte, telescopice), arme (cuțite, pistoale), bijuterii (lănțișoare, cercei lungi, brățări) sau ceasuri care pot provoca accidente sau deteriorarea decorului și a pistelor.
  • Prezența acestora sesizată de administrație atrage cu sine scoaterea din sală a vizitatorului.
  • Nu sunt tolerate strigătele, îmbrâncelile, limbajul vulgar sau comportamentul agresiv. Orice abatere atrage cu sine scoaterea vizitatorului din sală.
  • Copiii și adulții trebuie să respecte regulamentul, indicațiile supraveghetorilor și să răspundă pozitiv la observațiile acestora.
04

Utilizarea Echipamentelor

  • Nu se permite cățărarea pe bănci sau pe elementele de decor.
  • Nu este permisă atingerea sau sustragerea machetelor expuse sau a decorățiunilor.
  • Nu se permite alergarea în incintă. Orice obiect comun de folosință precum cuier, bănci, scaune, mese, toaletă, trebuie folosite ca atare și responsabil. Orice distrugere este direct imputată persoanei în cauză.
  • Nu se permite deschiderea ferestrelor, pentru evitarea propagării sunetului la vecinii din preajmă.
  • Nu este permisă utilizarea de boxe Bluetooth, altele decât cele din sală.
05

Mâncare și Băutură

  • Accesul în club cu alimente sau cu băuturi alcoolice aduse din exterior nu este permis, pentru păstrarea curățeniei și a integrității pistelor și pentru evitarea accidentelor.
  • Fumatul este strict interzis.
  • Orice abatere atrage cu sine avertismentul, urmat de scoaterea din sală a vizitatorului.
  • Administratorii sălii nu răspund pentru accidentele provocate de utilizatori sau pierderea obiectelor personale, de nerespectarea regulamentului sau de supravegherea necorespunzătoare a copiilor de către părinți/tutori.
06

Automodele

  • Accesul pe pista de DRIFT RC este permis numai automodelor 2WD (RWD).
  • Starea tehnică a automodelor revine direct în sarcina utilizatorilor. Automodelele cu deficiențe de rulaj, ce pot pune în pericol integritatea pistei sau a automodelor celorlalți participanți, sunt îndepărtate de pe pistă imediat.
  • Ciocnirile puternice, intenționate, nu sunt permise și se sancționează cu scoaterea din sală a vizitatorului.
  • Automodelele se rulează exclusiv pe pistele amenajate.
  • Încărcarea acumulatorilor de tip LiPo se face exclusiv în „LiPo bags”, în zonele aprobate de administrator, și este disponibilă oricărui utilizator al clubului.
  • Recomandarea administrației este ca toți vizitatorii să vină cu cât mai mulți acumulatori încărcați de acasă.
  • Anvelopele automodelor sunt verificate la intrarea în sală de către administrator; acestea nu trebuie să fi fost rulate anterior în mediul exterior. Se interzice rularea pe pistă cu acest gen de anvelope.
  • Este strict interzisă utilizarea de stroboscoape și instalații de lumină montate pe automodele. Instalațiile simulatoare de fum și flacără sunt de asemenea interzise.
  • Nu opriți automodelul pe suprafața de rulare a pistei, putând provoca accidente sau ciocniri. Dacă acesta prezintă defecțiuni, anunțați în jurul vostru. Alăturarea la trenuleț se face mereu la coadă, și nu în față/mijloc.
  • Pentru orice sugestie sau reclamație, vă puteți adresa personalului sălii.
07

Răspundere și Pagube Materiale

  • Participarea la activitățile desfășurate în cadrul DMG Drift Arena se face pe propria răspundere. Utilizatorii își asumă riscurile inerente activităților cu automodele RC și se obligă să respecte toate instrucțiunile administratorilor.
  • Orice deteriorare produsă intenționat sau din neglijență asupra pistei, mobilierului, instalațiilor, decorurilor sau bunurilor aparținând altor participanți va fi suportată integral de persoana responsabilă sau de reprezentantul legal al acesteia.
08

Fotografieri și Materiale Promoționale

  • Clubul poate realiza fotografii și materiale video în scop de promovare. Utilizarea imaginii unei persoane în materiale promoționale se realizează exclusiv în conformitate cu opțiunea exprimată de aceasta prin documentul „Acord Foto/Video”.
  • Persoanele care nu și-au exprimat acordul nu vor fi utilizate în materialele promoționale ale clubului.
09

Sanțiuni

  • În funcție de gravitatea abaterii, administratorii pot aplica: avertisment verbal; suspendarea temporară a accesului; anularea ședinței curente fără rambursarea taxei; interzicerea accesului pe termen determinat sau nedeterminat.
10

Instalații Electrice și Acumulatori

  • Este interzisă conectarea la instalația electrică a sălii a echipamentelor neautorizate de către administrator.
  • Orice încărcare de acumulatori se realizează numai în zonele și condițiile aprobate de administrator.
11

Protecția Datelor (GDPR)

  • Datele cu caracter personal sunt prelucrate în conformitate cu legislația aplicabilă și cu Informarea privind prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR), document pus la dispoziția utilizatorilor la înregistrare.
  • Prezentul regulament nu înlocuiește documentul GDPR.
12

Dispoziții Finale

  • Administratorii își rezervă dreptul de a modifica programul de funcționare, de a limita accesul sau de a anula rezervări în situații excepționale.
13

Drept de acces rezervat

  • Administratorii își rezervă dreptul de a refuza sau restricționa accesul persoanelor care nu respectă prezentul regulament, perturbă activitatea clubului sau pun în pericol siguranța participanților.